Aminteste-mi sa plang!

Nu am mai plans de mult timp…cu pofta, cu disperare, cu furie, cu infinita dorinta de golire…Sa ma inec cu lacrimi, sa mor, si tot lacrimile sa ma invie apoi…Sa plec pentru cateva clipe departe de mine, atat de departe incat sa ma uit…
Nu am mai plans de mult timp…si am visat atat de frumos in ultimele luni…si am trait frumos…si m-am inecat cu lacrimi neplanse doar pentru a nu vedea in ochii lui dezamagire…
Iarta-ma, dragul meu!
Azi trebuie sa imi plang lacrimile pentru ca imi framanta mult prea dureros ochii si se impiedica unele de altele asemenea unor inorogi albi, orbi, imbatati cu apa de toamna… plang cat nu esti langa mine pentru a nu iti vedea ochii verzi atat de curati inchisi cu tristete si pentru a nu iti murdari cu amar si sare buzele…Si cand voi fi diseara acasa, cu tine, voi zambi..Plang pentru ca acum cand imi doresc mai mult ca oricand sa fac ceva pentru mine mi se inchid toate usile, toate ferestrele si nu reusesc sa gasesc nici o iesire din mizeria asta sociala in care sunt fortata sa traiesc…
Plang de teama ca nu voi gasi nici o iesire…De-ai stii cat de teama imi este…
Plang pentru ca o parte a existentei mele ne intristeaza si ne macina pe amandoi si intra stergandu-si noroiul dezgustator pe trupul curat al relatie noastre…
Plang pentru ca nu este corect si pentru ca nu pot face NIMIC! Intotdeauna am trait liber fara a avea nimic de pierdut, fara a-mi pasa de nimeni si nimic, indiferenta cu tot ceea ce ar putea deveni existenta mea… Plang pentru ca nu te-am intalnit mai devreme si nu m-ai schimbat mai devreme…cand poate as fi putut face ceva...Plang pentru ca ma simt responsabila fata de mine si fata de noi sa fac CEVA! Si nu reusesc…Plang pentru ca te fortez sa ma vezi plangand, sa-mi linistesti furia, sa-mi spui ca va fi bine chiar daca si tu esti ingrijorat..sunt fericita pentru ca ai incredere in mine si pentru ca tu crezi in mine…si-mi spui ca ma iubesti pentru ca sunt puternica…dar...Plang pentru ca ma ingrozeste gandul ca te-as putea dezamagi, ca m-as putea dezamagi…ca s-ar putea intampla ceva care sa ma alunge de langa tine…Lucruri ce par atat de simple au devenit brusc complicate…unele imposibile…Iar eu nu am acceptat niciodata imposibilul in existenta mea…Plang pentru ca simt ca am atat de putin sa-ti ofer…
Plang pentru ca pentru prima oara in existenta mea ma gandesc la maine si la un maine mult mai indepartat si esecurile mele pot schimba acest maine…
Plang pentru ca ceva depinde oarecum de mine…si eu niciodata nu am depins de nimeni si nimeni nu a depins de mine…Si lipsa acestei liberati mi-ar fi fericire deplina daca as reusi sa gasesc o solutie…
Nu spun ca cedez, ca renunt, ca am obosit…Nu se va mai intampla asta…Doar ca azi simt nevoia sa plang…sa-mi spal ochii pentru a vedea mai clar!
Trebuie sa gasesc o solutie…TREBUIE! Si daca nu gasesc? Daca nu sunt suficient de puternica? Daca…Cer atat de putin pentru a intregi atat de mult ce am…