Statea pe o banca si plangea, venea zilnic sa planga acolo, era locul ei, iar toti pareau sa treaca pe langa ea fara sa le pese, poate ajunsese chiar sa-si inchipuie ca e cu adevarat invizibila asa cum si-a dorit, cand s-a apropiat el de banca ei si a intrebat-o daca poate sa stea. L-a privit poate ciudat, ca pe unul care-i invada viata, care-i distrugea invizibilitatea. Putea sa-si aleaga oricare alta banca de langa, dar a privit imprejur si a observat ca toate bancile erau ocupate asa ca a acceptat, a dat aprobator din cap. S-a oprit putin din plans ca sa-l studieze pe strain si i-a venit sa rada. Era ciudat, cel putin asa-i parea ei. Statea incremenit pe un colt, evitand s-o priveasca desi capul ii tot luneca inspre ea. Incercarea lui stangace, timiditatea lui i se pareau caraghioase, in urma cu o secunda plangea iar acum se uita la noul venit si incepuse sa rada, parca nici nu mai stia de ce plangea… problemele ei pareau putin mai departe. In cele din urma o privi si el si-i zambi, apoi duse mana la buzunarul de la piept si scoase o batista:- Poftim, poate ai nevoie de ea. O lua, acum era randul ei sa fie zapacita, bulversata. Simtea cum creste in ea o nevoie de a iesi din carapace, de a vorbi cu cineva. Si el o asculta cu atentie, o privea in ochi si o facea sa creada ca ceea ce are ea de spus e important, ca ceea ce simte ea chiar conteaza. Pe nesimtite se lasa seara, se uita la ceas: venise timpul sa plece, sa se intoarca iar in viata ei. Iar el, el ramase acolo, privind in intuneric. Cu toate ca se intorcea de unde plecase, acolo unde ii era locul se simtea mai usoara, parca lasase ceva acolo.
A doua seara se intorsese iar acolo, nu ca sa planga, dupa atata timp nu mai simtea nevoia sa planga, doar ca acolo era locul ei, era o parte din viata ei, din cealalta parte a lumii. Acum nu mai plangea, era cuprinsa de o stare de nerabdare, privea in jur si astepta. Ce? Nu era sigura, doar ca voia sa se simta iar ca ieri, si la un moment dat a venit el si s-a asezat langa ea. Vorbeau si a uitat iar de toate, se simtea altfel, privirea lui o incalzea, vocea lui o linistea, vorbeau de toate, nimicuri, dar atingeau anumite puncte care o electrocutau, simtea ca poate sa-si deschida sufletul in fata lui, simtea ca poate sa-i cuprinda si lui sufletul intr-al ei, dar se temea, dintr-o data se temea. Vru sa fuga, alerga, dar in fiecare seara ajungea tot acolo, se intorcea la el. Simtea cum el se lega de ea si nu era bine, dar adevarul era ca si ea se legase de el. Intr-o seara se intampla inevitabilul: isi lipi buzele de ale lui si o fripsera, atat de tare incat isi dori sa nu se mai dezlipeasca. Isi pierduse cunostinta, totul in jur se invartea cu ea si era atat de bine in bratele lui, apoi dimineata o trezi, soarele ii intepa ochii cu primele raze, era tot ea dar era altfel, acum putea canta din nou, cazuse din nou in iubire.
